Rezumat: În prezentul articol ne-am propus să desprindem date, oricât de sumare, despre limbajul uman în preistorie, anume în paleolitic, epoca de formare a ființei biologice a omului, dar și cea în care s-a constituit limbajul uman. Pentru această epocă istorică, în lipsa scrierii, datele despre limbă nu pot fi decât abductive, obținute pe baza cercetării interdisciplinare a datelor deținute de științele conexe. Raportarea la unelte ne-a permis să urmărim cum a evoluat limbajul uman și cum acesta a ajutat omul să se dezvolte. Or, limbajul a determinat ascensiunea ființelor omenești. Faptul poate fi observat pe baza confecționării și folosirii uneltelor, căci confecționarea uneltelor cu ajutorul altor unelte certifică facultăți ale creierului apte să gândească invenții prin intermediul limbajului. Iar după componența trusei de unelte, după tehnicile și tehnologiile aplicate la confecționarea lor, ipotetic, putem judeca despre prezența cuvintelor-termeni prin care acestea au trebuit să fie desemnate. Chiar mai mult, să judecăm despre apariția terminologiilor. Studiul prezintă o sinteză elaborată pe baza unor lucrări din domenii conexe
Keywords: idiom, epoca paleoliticului, științe conexe, unelte, limbaj uman, cercetare interdisciplinară