Rezumat: Articolul de față explorează dimensiunea enunțiativă și performativă a discursului poetic, subliniind că poemul nu este un simplu obiect, ci o activitate enunțiativă, ancorată într-o practică intersubiectivă. În termenii wittgensteineni, preluați de H. Meschonnic, avem de a face cu o formă de viață, întrețesută cu o formă de limbaj. Luând ca exemplu poemele utilitare ale lui Adrian Urmanov, oferim o analiză a modului în care enunțarea poetică funcționează în mod dialogic, constituind atât enunțiatorul, cât și destinatarul ca subiecți în cadrul unei interacțiuni performative care îi redefinește. Subiectul enunțării poetice îi oferă destinatarului său posibilitatea de a locui aceeași poziție discursivă, transformându-se într-o nouă sursă potențială a aceluiași enunț poetic, în măsura în care se recunoaște în acesta. Miza actului poetic este una etică: transformarea formei de viață a co-subiecților lui.
Cuvinte-cheie:
discurs poetic, performativitate, intersubiectivitate, Ludwig Wittgenstein, Henri Meschonnic, Adrian Urmanov